Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, dl. Dragoș Pîslaru, în vizită la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
Discuțiile au vizat identificarea modalităților de accelerare a proiectelor în derulare și consolidarea cooperării interinstituționale. Au fost analizate situațiile actuale ale programelor pe care instituția le gestionează, precum și abordările strategice care pot îmbunătăți rata de absorbție a fondurilor europene în regiune.
Dl. ministru Dragoș Pîslaru a transmis un mesaj de încredere pentru ADR Sud-Vest Oltenia, care a demonstrat că poate gestiona responsabil resursele alocate.
„Suntem pe deplin angajați să sprijinim autoritățile locale și mediul de afaceri în implementarea proiectelor contractate, pentru dezvoltarea Olteniei. Dialogul constant dintre MIPE, instituția noastră și beneficiari asigură premisele pentru implementarea eficientă a proiectelor europene.” a subliniat domnul Ștefan-Cătălin Catană, director general interimar al ADR Sud-Vest Oltenia.
Astfel, în urma evenimentului se evidențiază importanța unei viziuni comune și a colaborării eficiente între instituțiile guvernamentale și regionale, în beneficiul dezvoltării durabile a regiunii și al creșterii calității vieții în comunitățile locale.




