Viitorul politicii de coeziune, prioritățile următorului cadru financiar european și pregătirea investițiilor pentru noua perioadă de programare s-au aflat în centrul dezbaterilor din cadrul Summitului Comunităților Locale – Conturarea viitorului buget european. Evenimentul a reunit peste 150 de participanți, reprezentanți ai instituțiilor europene și naționale, ai autorităților regionale și locale, ai mediului de afaceri și ai societății civile.
ADR Sud-Vest Oltenia a fost reprezentată la eveniment de directorul Direcției Programare și Gestionare Program, Magda Lungu, alături de experți din cadrul Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Discuțiile au vizat pregătirea următorului exercițiu financiar european și rolul regiunilor în definirea priorităților de dezvoltare.
„La nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia a început deja procesul de programare pentru perioada de finanțare următoare. În acest context, este esențial să pregătim din timp un portofoliu de proiecte matur, corelat cu direcțiile și prioritățile stabilite la nivel european. În același timp, Agențiile pentru Dezvoltare Regională din țară au demonstrat că au capacitatea, experiența și expertiza necesare pentru a gestiona viitorul exercițiu financiar și pentru a transforma oportunitățile de finanțare în investiții concrete pentru comunități”, a declarat Magda Lungu, directorul Direcției Programare și Gestionare Program din cadrul ADR Sud-Vest Oltenia.
Discuțiile au evidențiat importanța planificării pe termen lung și a colaborării dintre instituțiile europene, autoritățile naționale, autoritățile locale și organismele responsabile de gestionarea fondurilor europene, pentru pregătirea investițiilor care vor contribui la dezvoltarea României în următorii ani.


