ADR SV Oltenia a organizat, în cadrul proiectului Interreg UrbanCoop – „O mai bună guvernare a cooperării pentru a obține o dezvoltare urbană durabilă”, cel de-al IV-lea Grup de lucru partenerial cu stakeholderii regionali – reprezentanți ai instituțiilor publice urbane, care s-a desfășurat la sediul din Calea Severinului, nr. 27 – Clădirea Novobuilding.
În cadrul evenimentului au avut loc prezentări legate de stadiul la zi al implementării PR SV Oltenia, cu accent pe Prioritatea 7, „Dezvoltare teritorială sustenabilă”, instrumentul de politică adresat prin proiect precum și referitoare la bunele practici transferate de la partenerii în proiect.
La întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor publice din regiunea Sud-Vest Oltenia, respectiv ai Primăriei municipiului Craiova, municipiului Târgu Jiu, municipiului Drobeta Turnu Severin, municipiului Râmnicu Vâlcea, municipiului Slatina, municipiului Băilești, ai Primăriei orașului Călimănești și Primăriei orașului Filiași.
Astfel, actorilor regionali din zona administrației publice le-au fost prezentate modele de bună practică preluate de la țările partenere în proiect precum Irlanda, anume Schema de revigorare a patrimoniului cultural THRIVE și Rețeaua comunitară a orașului Galway (Public Participation Networks – PPN) precum și din Bulgaria, anume Centrul Cultural „Christo și Jean-Claude” dezvoltat de Municipalitatea Gabrovo, Centrul pentru Tineret Gabrovo care îmbină cultura și creativitatea cu sportul și participarea tinerilor în acțiuni ce promovează sănătatea mentală, prevenirea dependențelor, ecologie, voluntariat, tabere de inovare, etc., sau prima comunitate energetică din Bulgaria – o colaborare între localități printr-un instrument care accelerează tranziția energetică prin finanțare participativă, permițând cetățenilor să se implice pe piața energiei.
De asemenea, agenda întâlnirii a cuprins și subiectul legat de metode de îmbunătățire a procesului de elaborare a strategiilor teritoriale integrate prin intermediul unui chestionar, în scopul asigurării unui model de mobilitate mai durabil pentru oameni și bunuri pentru a îmbunătăți calitatea vieții în oraș pe trei piloni – mediu, social și economic. A fost convenit ca acest chestionar să fie completat și transmis electronic de către participanții la grupul de lucru.
Proiectul UrbanCoop își propune să sprijine cooperarea urbană multilaterală și învățarea reciprocă între administrațiile locale, prin transfer de cunoștințe și formare în domeniul politicilor urbane, în vederea eficientizării strategiilor de dezvoltare urbană și îmbunătățirii instrumentelor de politică la nivel teritorial.
Informații suplimentare despre proiect se regăsesc pe pagina instituției noastre dar și la adresele:
Urbancoop Interreg Europe | Facebook
Urbancoop_InterregProject (@urbancoop_interregeurope) • Instagram photos and videos