Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) organizează o delegație Smart Cities în perioada 12 – 16 octombrie 2025, în regiunea Baden-Württemberg din Germania.
Această delegație se adresează atât companiilor din industriile conexe Smart City, cât și autorităților publice, oferind oportunitatea de a descoperi cele mai recente soluții tehnologice, produse și servicii din domeniul dezvoltării urbane sustenabile.
Având în vedere cererea tot mai mare de soluții inteligente în domenii precum mobilitatea urbană (inclusiv managementul traficului), eficiența energetică, monitorizarea calității aerului și a resurselor de apă în orașele din România și Republica Moldova, această delegație oferă o oportunitate valoroasă de a interacționa cu companii germane de top, lideri în dezvoltarea de soluții inovative.
Prin demonstrații directe, participanții vor avea ocazia să experimenteze soluțiile Smart City deja implementate și să exploreze exemple concrete de bune practici. Abordarea germană în dezvoltarea urbană pune un accent deosebit pe soluții pe termen lung, ecologice și economic viabile, cum ar fi integrarea economiei circulare, promovarea clădirilor verzi și utilizarea sustenabilă a resurselor.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 promovează acest eveniment important.
Formularul de participare va fi trimis până la 11 iulie 2025 către:
Asociația Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană – Deutsch-Rumänische Industrie- und Handelskammer
În atenția doamnei Ana-Maria Olteanu:
adresă de e-mail: olteanu.ana-maria@ahkrumaenien.ro; număr de telefon: +40 730 203 008
Vă invităm să vă alăturați acestui demers transformator dedicat viitorului industriei europene, pentru a contribui la conturarea unui viitor economic durabil și competitiv pentru Europa.
Vă mulțumim pentru interes și implicare!




