Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, publică Centralizatorul cu propunerile și întrebările primite pe marginea Ghidului Solicitantului pentru apelul de proiecte „Investiții de tip dotare în infrastructura publică a unităților sanitare care tratează pacient critic cu patologie vasculară cerebrală acută” din cadrul Priorității 3 „Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate”, FEDR, Obiectiv de politică 4 „O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale”, Obiectiv Specific RSO4.5 „Asigurarea accesului egal la asistență medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate”.
* Centralizatorul observațiilor, propunerilor și întrebărilor primite pe conținutul Ghidului solicitantului „Investiții de tip dotare în infrastructura publică a unităților sanitare care tratează pacient critic cu patologie vasculară cerebrală acută” este disponibil la: https://mfe.gov.ro/programul-sanatate-centralizatorul-cu-propunerile-si-intrebarile-privind-ghidul-solicitantului-pentru-apelul-investitii-de-tip-dotare-in-infrastructura-publica-a-unitatilor-sanitare-care-tra/