Patru proiecte, două județe și o miză comună: sprijinirea oamenilor care vor să transforme o idee într-o întreprindere socială și să creeze noi oportunități în comunitățile din Dolj și Gorj.
ADR Sud-Vest Oltenia a organizat joi, 27 august, două întâlniri de lucru cu beneficiarii proiectelor finanțate prin apelurile “Grant global – Sprijin pentru înființarea întreprinderilor sociale” și “Sprijinirea capacității AJOFM și măsuri active de ocupare, reconversie profesională și actualizare de competențe” din cadrul Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă.
Cele patru proiecte au o valoare totală de peste 60 de milioane de euro:
“ExAS – Excelență în Antreprenoriat Social” – Universitatea din Craiova, peste 6,1 milioane de euro;
“StartUp Social – Gorj” – Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, peste 9,1 milioane de euro;
“Green SPO Dolj” – AJOFM Dolj, peste 21 de milioane de euro;
“Green SPO Gorj” – AJOFM Gorj, peste 24 de milioane de euro.
Discuțiile au avut rolul de a-i informa și sprijini pe beneficiari în etapele care urmează, de a prezenta sau clarifica aspecte legate de achiziții și monitorizare, precum și de a identifica din timp soluții pentru eventualele probleme, astfel încât proiectele să poată fi implementate fără blocaje.
La întâlniri au fost prezenți directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, directorul Organismului Intermediar pentru PDDTJ, Raluca Măjină, și experții OI PDDTJ, împreună cu reprezentanții celor patru beneficiari: rectorul Universității “Constantin Brâncuși”, Luminița Georgeta Popescu, președintele Senatului Universității din Craiova, Leonardo-Geo Mănescu, directorul AJOFM Dolj, Ionuț Cătălin Nica, și directorul AJOFM Gorj, Romeo Chiriac, alături de echipele de proiect.
Prin aceste proiecte, finanțarea europeană ajunge mai aproape de cei care vor să înceapă o afacere cu impact social, iar următoarea etapă va însemna informare directă în comunități și pregătirea viitorilor antreprenori sociali din Dolj și Gorj.