La sediul ADR Sud-Vest Oltenia a avut loc o întâlnire de lucru dedicată perspectivelor de finanțare pentru județul Mehedinți și proiectelor de dezvoltare care ar putea beneficia de sprijin în viitorul exercițiu financiar european.
La discuții au participat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, administratorul public al județului Mehedinți, Bogdan Simcea, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, și directorul general adjunct al instituției, Marius Vărgatu.
Unul dintre subiectele analizate a vizat posibilitatea includerii județului Mehedinți în Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (#PDDTJ), instrument european destinat regiunilor care au nevoie de sprijin pentru transformare economică și adaptare la noile direcții de dezvoltare.
Pentru Mehedinți, accesul la acest program ar însemna finanțări pentru investiții în infrastructură, sprijin pentru mediul de afaceri, reconversie profesională, energie verde și tehnologii moderne, dar și crearea unor condiții mai bune pentru atragerea investițiilor și dezvoltarea economiei locale.


