Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia (ADR SVO), prin Autoritatea de Management a Programului Regional (PR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027, a semnat oficial Acordul de Finanțare cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA – IFN), în calitate de organism responsabil și desemnat de către ADR SVO pentru executarea instrumentului financiar finanțat din Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.
„Acest Acord reprezintă un pas important pentru creșterea competitivității economice în regiune și subliniază angajamentul nostru pentru o dezvoltare regională durabilă și pentru sprijinirea comunității locale. Autoritatea de Management a Programului Regional (PR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027 va aloca aproximativ 29 de milioane euro din Program, sub formă de instrumente financiare. Valoarea totală a prezentului Acord de finanțare este în cuantum de 29.411.765 euro, din care 25.000.000 euro contribuția din Fondul European de Dezvoltare Regională și 4.411.765 euro contribuția de la Bugetul de Stat”, a declarat domnul Alexandru Stănescu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
Instrumentele financiare cofinanțate din fondurile UE reprezintă o modalitate durabilă și eficientă de a investi în creșterea și dezvoltarea întreprinderilor din Regiunea Sud-Vest Oltenia.
Implementarea acestor instrumente financiare va fi gestionată de FNGCIMM SA – IFN, care va înființa și administra un Fond Specific, în calitate de Manager al Fondului Specific. Astfel, FNGCIMM SA – IFN va selecta intermediari financiari, precum instituții de credit, pentru a lansa pe piață produsele financiare.
În cadrul acestui Acord de Finanțare, ADR SVO a optat pentru un instrument financiar de tip garanție, combinat cu grant într-o operațiune unică, care facilitează accesul la finanțare pentru un număr mult mai mare de beneficiari finali care contractează un împrumut pentru investiții și pentru capital de lucru.
Beneficiarii finali ai instrumentului financiar sunt întreprinderile mici și mijlocii (inclusiv microîntreprinderi) din regiunea Sud-Vest Oltenia, viabile din punct de vedere financiar, care solicită finanțare pentru creșterea competitivității.
Instrumentul financiar, în forma propusă, va avea o contribuție importantă la atingerea obiectivului specific RSO1.3. „Intensificarea creșterii sustenabile și creșterea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive”, prin intermediul Acțiunii 1. „Îmbunătățirea competitivității și a inovării în microîntreprinderi și IMM-uri, prin operațiuni dedicate” prevăzută la Prioritatea P1 „Competitivitate prin inovare și întreprinderi dinamice”.
„Semnarea acestui Acord este o oportunitate pentru noi, pentru autoritatea de management , în sensul că lansăm acum, prin înființarea instrumentelor financiare, o nouă etapă în cadrul actualei perioade de programare. Credem că noul demers pe care îl avem în legătură cu instrumentele financiare este mai simplu, mai transparent și mai flexibil. În plus, ne dorim ca adoptarea instrumentelor financiare și implementarea lor rapidă să instituie o viziune de viitor, în următoarea perioadă de programare”, a declarat domnul Cătălin Catană, directorul general al Autorității de Management pentru Programul Regional SV Oltenia.
Succesul implementării acestor instrumente financiare finanțate din PR SVO se bazează pe eforturile depuse de Managerul Fondului Specific, implicarea Autorității de Management, dar și pe o informare cât mai bună a destinatarilor eligibili și a intermediarilor financiari, cu privire la implementarea acestui instrument financiar și la avantajele sale.