Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate publică Corrigendumul nr. 2 la Ghidul Solicitantului pentru Apelul de proiecte: „Investiții de tip dotare în infrastructura publică a unităților sanitare care tratează pacient critic cu patologie vasculară cerebrală acută”.
Principala modificare o constituie eliminarea avizului de oportunitate acordat de Ministerul Sănătății din etapa de depunere a cererii de finanțare și solicitarea acestui aviz în etapa de contractare. Astfel, prin Corrigendum-ul nr. 2 se actualizează Ghidul Solicitantului la Capitolul 7. Completarea si depunerea cererilor de finantare:
- Sectiunea 7.4. Anexe și documente obligatorii la depunerea cererii;
- Sectiunea 7.6. Anexe și documente obligatorii la momentul contractării.
De asemenea, se actualizează următoarele anexe la Ghidul Solicitantului:
- Anexa nr. 4 DECLARATIE UNICA;
- Anexa nr. 7 Grila de verificare a eligibilității cererilor de finanțare.
Corrigendumul nr. 2 la Ghidul Solicitantului pentru Apelul de proiecte „Investiții de tip dotare în infrastructura publică a unităților sanitare care tratează pacient critic cu patologie vasculară cerebrală acută” din cadrul Priorității 3 a fost aprobat prin Ordinul Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 1880/20.06.2025.
* Documentul este disponibil la: https://mfe.gov.ro/ps-actualizeaza-ghidul-solicitantului-pentru-apelul-de-proiecte-investitii-de-tip-dotare-in-infrastructura-publica-a-unitatilor-sanitare-care-trateaza-pacient-critic-cu-patologie-vasculara/




