Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate publică Corrigendumul nr. 1 la Ghidul Solicitantului pentru apelul de proiecte „Investiții de tip dotare în infrastructura publică a unităților sanitare care tratează pacient critic cu patologie vasculară cerebrală acută” din cadrul Priorității 3 „Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate”, FEDR, Obiectiv de politică 4 „O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale”, Obiectiv Specific RSO4.5.
Acest Corrigendum vizează corectarea unor erori materiale în cadrul Anexei nr. 1 „Criterii de evaluare tehnică și financiară”, Criteriul 1 – Relevanța, oportunitatea și contribuția proiectului la realizarea obiectivului specific FEDR, Subcriteriul 1.3. – Capacitatea unității sanitare publice de a furniza servicii destinate pacienților critici patologie vasculara acuta, după cum urmează:
- La punctul a din cadrul subcriteriului 1.3, se corectează eroarea prin evidențierea punctajului maxim de 5 puncte;
- La punctul b din cadrul subcriteriului 1.3, punctajul a crescut la 3 puncte de la 1 punct pentru a asigura coerența aplicării acestui subcriteriu, acesta reprezentând un punctaj intermediar.
Corrigendumul nr. 1 la Ghidul Solicitantului pentru Apelul de proiecte „Investiții de tip dotare în infrastructura publică a unităților sanitare care tratează pacient critic cu patologie vasculară cerebrală acută” din cadrul Priorității 3 a fost aprobat prin Ordinul Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 1082/30.05.2025.
* Documentul este disponibil la: https://mfe.gov.ro/programul-sanatate-actualizeaza-ghidul-solicitantului-investitii-de-tip-dotare-in-infrastructura-publica-a-unitatilor-sanitare-care-trateaza-pacient-critic-cu-patologie-vasculara-cerebrala-acuta/