ADR Sud-Vest Oltenia se află în etapa de finalizare a procedurii privind prevenirea și gestionarea conflictelor de interese, document care va contribui la consolidarea transparenței și integrității în activitatea instituției.
Marți, 9 iunie, a avut loc o ședință de lucru dedicată definitivării documentului la care au participat directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, directorul general adjunct, Marius Vărgatu, directorii programelor gestionate de agenție, șefi ai structurilor și angajați din cadrul instituției.
Elaborarea acestei proceduri are loc în contextul recomandărilor formulate la nivel european și național pentru consolidarea mecanismelor de integritate și bună guvernanță în instituțiile care gestionează fonduri publice și europene.
Prin acest demers, ADR Sud-Vest Oltenia urmărește să stabilească reguli clare pentru identificarea, declararea și gestionarea situațiilor care pot genera conflicte de interese, contribuind la un proces decizional transparent și responsabil.


