Această Declarație SEA a fost elaborată în conformitate cu prevederile art.9(1)(b) al Directivei 2001/42/CE privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (Directiva SEA) și ale art. 33(1)(b) a HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe și însoțește propunerea oficială a Programului Sănătate.
Declarația cuprinde modul în care procedura SEA a îmbunătățit elaborarea programului, inclusiv modul în care opiniile exprimate cu privire la Raportul de mediu au fost luate în considerare cu procesul de finalizare a programului.