Două proiecte finanțate prin Programul Sănătate 2021-2027 și implementate de Consiliul Județean Vâlcea vor aduce spații noi pentru consultații și tratament, condiții mai bune pentru recuperarea pacienților și echipamente medicale moderne în unități sanitare importante ale județului.
În cadrul unor vizite de lucru la cele două proiecte, directorul Organismului Intermediar pentru Programul Sănătate, Cătălin Catană, împreună cu echipa de monitorizare, reprezentanți ai CJ Vâlcea, ai unităților medicale beneficiare, ai echipelor de implementare și ai constructorilor, au discutat despre stadiul investițiilor și etapele care urmează.
La Călimănești, CJ Vâlcea implementează, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, un proiect de aproape 10 milioane de euro pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Secției de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie. Clădirea, construită în urmă cu 75 de ani și aflată într-o stare avansată de degradare, va fi transformată într-o clinică modernă de recuperare, destinată pacienților care vin la tratament din întreaga țară. Noile spații și dotările prevăzute prin proiect vor contribui la creșterea calității serviciilor medicale oferite într-una dintre cele mai cunoscute stațiuni balneare din România.
La Drăgoești, CJ Vâlcea implementează o investiție de aproape 2,5 milioane de euro pentru construirea și dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului de Psihiatrie. Lucrările sunt în desfășurare, iar viitoarea unitate va fi echipată cu aparatură medicală, mobilier și echipamente digitale. Noua clădire va permite extinderea serviciilor medicale oferite pacienților și desfășurarea activității în condiții moderne.
Proiectele de la Călimănești și Drăgoești arată cum Programul Sănătate contribuie la transformarea infrastructurii medicale din regiune. De la construcția unor unități noi până la modernizarea unor clădiri cu o istorie îndelungată, aceste investiții au același obiectiv: servicii medicale de calitate pentru pacienți și condiții mai bune de lucru pentru personalul medical.


