Home16CONSULTARE ÎN CONTEXTUL ELABORĂRII NOULUI PROGRAM OPERAȚIONAL REGIONAL SUD-VEST OLTENIA 2021-2027

CONSULTARE ÎN CONTEXTUL ELABORĂRII NOULUI PROGRAM OPERAȚIONAL REGIONAL SUD-VEST OLTENIA 2021-2027

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia se află în plin proces de elaborare a viitorului Program Operațional Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, pornind de la nevoile de dezvoltare și provocările identificate în procesul de consultare partenerială, pe baza prevederilor din regulamentele europene existente, a orientărilor strategice primite de la MIPE și MLPDA și a recomandărilor Comisiei Europene.

Având în vedere faptul că elaborarea documentelor de planificare regională este un proces participativ, în care contribuția fiecărui actor este esențială în dezvoltarea cât mai judicioasă a acestor documente strategice, ADR SV Oltenia a conceput un Formular de feedback pentru a colecta propunerile partenerilor în vederea consolidării variantei de Program care va fi trimisă Comisiei Europene.

Invităm publicul interesat să transmită propunerile prin intermediul Formularului disponibil la acest link: //www.adroltenia.ro/wp-content/uploads/2021/08/Feedback-form.docx, până la data de 24 septembrie 2021, pe adresa de e-mail office@adroltenia.ro, pe care le vom centraliza și analiza în funcție de coerența cu orientările strategice ale Comisiei Europene pentru fiecare domeniu în parte.Actuala variantă de Program supusă consultării publice poate fi descărcată accesând următorul link: //www.adroltenia.ro/wp-content/uploads/2021/08/POR-SV-Oltenia_varianta-aprilie-2021.pdf