HomeUncategorizedSeminar Regional “Împreună pentru dezvoltarea durabilă”

Seminar Regional “Împreună pentru dezvoltarea durabilă”

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, cu sprijinul ADR SV Oltenia si al Prefecturilor din Regiunea Sud-Vest, a organizat in data de 6 februarie 2018, Seminarul Regional “Împreună pentru dezvoltarea durabilă”. Evenimentul a avut loc la Craiova, la Palatul Administrativ, și face parte dintr-o serie de întâlniri regionale pe care departamentul și-a propus să le organizeze în fiecare dintre cele 8 regiuni ale României. László Borbély, Consilier de Stat și Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, a prezidat sesiunea de dezbateri, iar intervenția lui a fost legată de implementarea Agendei 2030 la nivel global, demersuri UE și naționale până la momentul actual.

In cadrul acestui eveniment, Doamna Marilena Bogheanu, Director General al ADR SV Oltenia, a prezentat provocările si perspectivele legate de conceptul de dezvoltare durabila, smart-city, precum si modalitatea in care POR răspunde, prin intermediul unor axe dedicate dezvoltării urbane, infrastructurii  sociale, de educație, sănătate, transfer tehnologic, mediu de afaceri, celor 17 obiective asumate prin Agenda 2030 ce se subsumează obiectivelor Comisiei Europene.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai prefecturilor si ai consiliilor județene din Regiune, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate, reprezentanți ai mediului academic si ai societății civile care au discutat despre revizuirea Strategiei pentru Dezvoltare Durabila si modalitățile de implementare a acesteia.